Gong final în Cupa României de box. CS Dinamo a luat cele mai multe titluri. Muzică și dansuri populare înaintea galei finale

Gong final în Cupa României de box. CS Dinamo a luat cele mai multe titluri. Muzică și dansuri populare înaintea galei finale
  • Publicat:

Sâmbătă s-a încheiat la Sala Polivalentă din Iași Cupa României la box pentru seniori, competiție organizată de Federația Română de Box, în parteneriat cu clubul Gym Box Iași (președinte Iulian Botez, managerul competiției), Asociația Județeană de Box și Primăria Iași.

Dacă în semifinalele de vineri am avut șase meciuri încheiate înainte de limită, gala finală a oferit dueluri mult mai echilibrate, multe dintre ele decise la puncte.

S-a încheiat Cupa României de box. CS Dinamo a luat cele mai multe titluri

Cea mai spectaculoasă victorie a galei finale a fost obținută de ieșeanul Marian Chiriac, la categoria 63 kg.

Sportivul pregătit la clubul Nicolina Iași de antrenorul Nicolae Chipirog s-a impus înainte de limită în fața lui Gruia Samuel (Lugoj), pe care l-a trimis la podea în repriza a doua cu o serie năprasnică de lovituri. Chiriac este la prima competiție la seniori, în urmă cu mai puțin de două luni devenind campion la Under 22. Vineri, în semifinale, Marian Chiriac trecuse de Dumitrescu George, după ce adversarului său i-a sărit umărul în repriza a treia.

All-focus

„Nu mă așteptam la KO. Mă așteptam să câștig, dar nu așa. Sincer, nu mă așteptam să ajung așa de sus, dar am muncit bine și am reușit să câștig”, a spus după meci Marian Chiriac.

La rândul său, antrenorul Nicolae Chipirog a declarat: „Pentru asta muncim, ca să fim campioni. Marian este campion la Under 22 acum o lună, după ce și-a învins toți adversarii prin KO. Aici, la seniori, el a fost cotat al treilea sau al patrulea, dar eu am zis că iese campion. Pe mine nu mă interesează bronz sau argint, vreau aur. Vreau să meargă acum la Mondiale și să ia medalie acolo”.

A doua medalie ieșeană a fost obținută de Robert Lambă (ACS Valea Lupului, antrenor Ion Băetu), bronz la categoria 57. Robert a fost învins vineri, în semifinale, prin RSC în prima repriză de James Chereji (Hunedoara), cel care avea să câștige sâmbătă titlul după o victorie la puncte în fața lui Andrei Udubașa.

Tot înainte de limită s-a impus și supergreul Cristian Filip (Dinamo), prin abandon în prima repriză în fața lui Cătălin Cristea (Târgoviște).

All-focus

Cele mai multe titluri au fost obținute de clubul Dinamo – 3, prin Adrian Botușan (75 kg), Emanuel Mican (91 kg) și Cristian Filip (+91 kg), celelalte 5 medalii de aur fiind obținute de sportivi de la cluburile Nicolina Iași, U Cluj, CS Hunedoara, Rovinari și Giurgiu.

Gala finală a debutat cu un spectacol de muzică populară și dansuri populare susținut de artiști de la Școala Populară de Arte, iar imnul României a fost intonat de tânăra solistă Anemona Filip.

Înainte de primul gong al galei, cei prezenți în sală au ținut un minut de reculegere în memoria antrenorului emerit Nicolae Ispas, de la CSM Timișoara, care a decedat sâmbătă dimineață la vârsta de 75 de ani.

Organizatorii au mai acordat și premii individuale pentru cel mai bun arbitru (Mihai Ion) și cel mai combativ pugilist (Ioan Deaconu, Rovinari).

Rezultatele galei finale de sâmbătă:

Categoria 52 kg: Nagy Istvan (U Cluj) bate la puncte pe Oprică Aurelian (Sibiu)

Categoria 57 kg: Chereji James (Hunedoara) bate la puncte Udubașa Andrei (Dinamo)

Categoria 63 kg: Chiriac Marian (Nicolina Iași) bate prin RSC R2 pe Gruia Samuel (Lugoj)

Categoria 69 kg: Deaconu Ioan (Rovinari) bate prin RSC R3 pe Cuciureanu Aleexandru (Năvodari)

Categoria 75 kg: Botușan Adrian (Dinamo) bate la puncte pe Szabo Carol (Arena Cluj)

Categoria 81 kg: Sefer Robert (Giurgiu) bate la puncte pe Berciu Roland (Lugoj)

Categoria 91 kg: Mican Emanuel (Dinamo) bate la puncte pe Cherecheș Ovidiu (Pro Boxing Transilvania)

Categoria +91 kg: Filip Cristian (Dinamo) bate prin abandon R1 pe Cristea Cătălin

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
ANIMAŢIE. Mister în cazul tânărului care a oprit maşina pentru a se arunca de pe podul de la Agigea. Unchiul a fost martor şi a încercat disperat să îl salveze
ANIMAŢIE. Mister în cazul tânărului care a oprit maşina pentru a se arunca de pe podul de la Agigea. Unchiul…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×